﻿Cugetări în pragul Anului Nou.

Iată că a venit și Anul Nou!
Dar ce va aduce el oare pentru fericirea fiecaruia dintre noi? Ce va aduce el și scumpei noastre țări și poporului nostru?
Bineînțeles, că va aduce aceia, de ce ne vom face vrednici cu vieața și purtarea noastră. Doar se știe, că omul însuși își făurește nenorocirea sa.
Am avea să zicem, că tot el însuși își făurește și fericirea, însă ne vom opri de a zice aceasta, pentru că fericirea atîrnă nu numai de la om, ci și de la izvorul a ori și cărei fericiri, adecă dela Dumnezeu.
Și așa, în Anul Nou va fi aceia, ce va voi despre noi voia lui Dumnezeu cea sfîntă.
Și ce bine ar fi, dacă Dumnezeu ar face cu noi nu cele, de ce suntem vrednici pentru păcatele noastre, dar cele ce va binevoi mila Lui fără de margini, pentru numele Lui cel sfînt, pentru marea și neprețuita jertvă, adusă pentru păcatele lumii de Mijlocitorul cel fără de păcat Domnul nostru Iisus Hristos.
Însă ce nu ne-ar aștepta pe noi în viitor, nu vom înceta în ziua de Anul Nou a ne arăta unii altora dorințele de bine, feliciîndu-ne cu cuvintele: «Cu Anul Nou, cu nouă fericire!»
Zicînd așa, dela sine se înțelege, că noi rostim nu cuvinte deșarte, ci simțim, că în aceste cuvinte se găsește înțeles și putere. Se poate, că omul cel dintîi, care a rostit aceste cuvintea avut în gînd adînc, că anul nou este o fericire, că fiecare zi nouă este un bine, pentrucă că viața cît de grea n-ar fi, este totuși o fericire. Ea ne este dată de Dumnezeu pentru fericire, Cu cît mai mult viața este fericire pentru creștinul adevărat.
Dealtfel în cuvintele doritoare de bine se găsește nu numai înțeles, ci cu putere. Cuvîntul omului este chipul Cuvîntului lui Dumnezeu Celui Viu și Lucrător. Cuvîntul lui Dumnezeu este putere, dar și în cuvîntul omului, izrorît din inimă și rostit cu covingere, asemenea se găsește oarecare putere.
Cuvîntul omului poate să stoarcă lacrimi, el te face să rîzi, îți aduce mîhnire sau fericire. Cuvîntului omului, care ne iubește înmoae asprimea inimei, ne încălzește și ne umilește. Dimpotrivă, cine nu cunoaște puterea cuvintelor răuvoitoare și de blestem? Uneori un cuvînt aspru sau de ocară ne aduce o durere, ca și-o lovitură în cap. Ferice de aceia, pe care toți îi binecuvîntează: și vai celora, pe care toți îi blastămă.
Înțelesul necunoscutului uneori se arată mai bine prin contrariu. Ne vom închipui, că în Anul Nou, care a venit, în loc de cuvinte binevoitoare, în care ne arătăm dorințele de bine, toți ar începe ași arăta dorința, ca să se întîmple cu noi tot ce este mai rău, și în loc de blagoslovenie ar rosti blăstămuri.
Dacă în locul cuvintelor: «Vă doresc tot binele», oamenii ar zice: «Vă doresc tot ce este mai rău, să se întîmple cu voi toate nenorocirile și tot răul», vă închipuiți, cît de mult ne-ar supăra și ne-ar tulbura aceste cuvinte!
Însă de ce oare așa? Doar se zice, că cuvîntul este un sunet fără rost și fără de putere. Acesta însamnă, că nu credința deșartă a iscodit obiceiul de a ne unii altora în ziua anului nou dorințele noastre de bine, ci credința în puterea cuvîntului, înăscută nouă.
Noi ne încredințăm chiar din viață, ce mare bine este pentru aceia, pe care toți îi binecuvintează, și cît rău și vai vine pe capul acelora pe care toți îi blastămă. Pe acesta se întemeiază și puterea binecuvîntării părinților; în aceasta este și taina binecuvîntării Bisericii.
Așa înțelegînd obiceiul de a ne felicita unii pe alții cu Anul Nou – zicem să noi cetitorilor noștri -  «Cu Anul Nou cu nouă, felicitare». Dumnezeu să binecuvinteze Anul, care a venit cu toate darurile milei sale; să păzească țara și poporul nostru de dușmanii cei dinlăuntru și cei din afară, să întărească în popor credința și moravurile cele bune, ca să petrecem o viață liniștită, fără gîlceavă și întru toată îndestulătoarea.
Ic. C. P.
